Cu cât privim mai departe în trecut,
cu atât vedem mai bine în viitor;
către ce ne îndreptăm dacă fiecare zi prin care trecem
devine o nemulțumire continuă?

Oare de ce uităm că armonie nu există
decât în prezența lui Dumnezeu?
Din când în când ne amintim de El,
când, nu ar trebui niciodată
să ne iasă din gând.

Oare de ce devenim egocentriști
-acest surogat de falsă împlinire-
în vreme ce în realitate suntem mereu mai triști
și tot mai aproape de eternitate?

Uităm prea mult că existăm într-o paranteză a materiei,
pentru așa puțină vreme
și nu-i dăm vreme vremii
să ne pregătim dimensiunea ființelor,
care va fi să fie,
în trupurile noastre cerești.

Amestecăm nimicuri cu nimic,
și ne alegem cu aceleași brațe goale,
cu care am venit în lume,
și cu urmele care se șterg de însăși alergările lor,
o! Da. Și cu goana după vânt.

Mai mult decât toate la un loc
nu poate fi decât dragostea,
pentru că Dumnezeu este Dragoste.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website