Ați băgat de seamă că lacrimile tac
când sunt țesute în pereții inimii,
că nu fac albii pe obrajii de după izvor?

Lacrimile ară cu brazde răsturnate,
deoparte peste dureri
si de cealaltă peste bucurii;
de sub ele încolțesc crinii purității
și lacrimile viitoare.

Ați auzit vreodată o lacrimă să se plângă?
ea își poartă povara, urmărită de ochi
ca de niște părinți, și iertată
de neîntoarcerea în casa plecării ei.

O lacrimă vorbește cu surorile ei
pe limba lacrimilor,
iar noi, oamenii, avem nevoie
de inimi pentru traducere;
atunci se oprește până și respirația
să le asculte poveștile ude.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website