Nu devin oameni decât acei ce au fost semănați
Și, încolțiți în humă umană,
Au înmugurit și au trecut prin floare,
Cei care nu s-au scuturat la prima strâmtoare.

Ajung oameni aceia care rămân neclintiți
Pe ramura vieții; au răbdare să crească,
Nu fac umbră degeaba și nu se clatină
Nu fac casă pe fundații de patimă.

Sunt oameni acei ce rodesc
Cu zbor de condor, alți semeni de-ai lor,
Plantând rădăcini de lumini
În inimi numite grădini.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website