Dacă în societatea de azi s-ar naște, sau s-a născut, vreun geniu, ea ar rămâne impasibilă, complet rece, cu inima împietrită, preocupată numai de propriul ei nimic.

Mocnesc talente nedescoperite
În inimile care știu trăi
E poezia câmpul de cuțite
Prin care treci și nu te vor răni.

Dar vor răni pârloagele de spini,
Până și bâlbele vor sfâșia,
Însângerând buchetele de crini,
Pământul interzis îl vor călca.

Tot mai avar și tot mai nesătul
Vor rumega cu gurile de mori,
Dar cine să le spună că-i destul,
Că macină nimic de nonvalori?

Și ce folos de țipătul ecou
Reverberat de inimi muribunde?
Neaveniții macină din nou
Desagi de nicăieri către niciunde.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website