Te văd plânsă de ziua ta, Românie.
Aș fi vrut să ne fi adunat pe toți
În jurul inimii tale, care bate pentru noi.
Aș fi vrut să uităm de ură și de dușmănie,
Oare nu suntem frați și nu suntem toți ai tăi
Și nu ești tu, a noastră a tuturor?

Aș fi vrut, de dragul tău să descoperim că putem iubi,
Că ne putem vindeca.
Îmi doream să te aud cântând
Și să te aud înflorind.

Aș fi vrut să văd că mâinile noastre
Se strâng a prietenie și nu amenință cu pumnul.
Îmi doream să iertăm mai mult
Și să ne cerem iertare.
Cine este fără vină să arunce primul cu piatra;
Oare nu așa ne-a învățat Hristos?

La ce ne folosește atâta venin?
De ce să ne “murim” unul pe altul
Cât ne este dat a trăi atât de puțin?
De ce nu înțelegem că mai rea decât moartea
Este o viață trăită ca moartea?

Aș fi vrut, Românie, de ziua ta
Să ne rugăm împreună,
Să ne binecuvântezi
Și să-ți sărutăm mâna
Ca unei mame, ca unei soațe,
Ca unei surori, ca unei iubite

Și să-ți sterg ochii plânși după noi.
Aș fi vrut să uit de dureri
Și să te scot la un film despre istoria ta
Și despre istoria noastră
Și să-l ținem minte căci
Suntem personajele principale,
Cele mai frumoase: tu și eu,
Tu și noi toți ai tăi.

Aș fi vrut să te sărut.
Da, asta vreau cel mai mult
Și-ți mulțumesc că mă lași să o fac
Și mă lași să te iubesc,
Nu numai de ziua ta, dar
Și de ziua fiecăruia din fii tăi.
Te văd plânsă Românie de ziua ta,
Te văd plânsă cu lacrima mea.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website