Când munții se-ntind către cer,
E semn de-nălțare,
Atunci ei se roagă și cer
Cărări să coboare.

Când valul lovește în stâncă
E semn că atacă,
Când stânca rămâne-va stâncă
Îi spune să tacă.

Lumina, când ia din lumină
Nădejde aprinsă,
Cohorta de lumi de-ntuneric
Lăsa-se-va prinsă.

Cuvântul ce cheamă cuvinte
La timp pentru rugă
Va pune în inimi și minte
Deșertul pe fugă.

Când mâini și genunchi, împreună,
Rodesc închinare
E semn că, El, Domnul, adună
În oameni iertare.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website