Nu aș fi putut să vorbesc dacă nu mi-ai fi dat Cuvântul,
Nu puteam să umblu făra să-mi fi dăruit picioare,
N-aș fi îngenuncheat de nu mă învățai să mă rog,

Fără lacrimi, nu cunoșteam tristețea,
Și, în egală măsură, bucuria;
Aș fi rămas orfan de nu-mi erai Tată,
Și nu Te cunoșteam dacă n-ai fi vorbit
Sufletului meu.

Aș fi “nefost” dacă nu mă “erai”,
Mă gârboveam dacă nu mă trăiai,
Aș fi fost întuneric dacă nu luminai,
Și încă pământ, de nu mă ridicai.

Nici nu cugetam de nu nu-mi dădeai gând,
La porțile-nchise aș fi rămas plângând
Mi-aș fi pierdut nădejdea și n-aveam ieșire
Fără de mângâiere, credință și iubire.

Era cu neputință să fi avut putere
De nu m-ai fi culcat pe patul de-nviere.
Eram la nesfârșit o mare de suspine,
Eu, fărăTine, Doamne, fără Tine.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website