Suntem o clipă a timpului
care trece prin noi, peste noi
și pe sub noi,
stafidindu-ne, gârbovindu-ne
și totuși, trăindu-ne aici,
între pereții ei.

Îl vom stăpâni când nu va mai fi,
dincolo de ființele pământești,
în trupuri cerești,
atinci când va deveni
prezentul continuu
în care nu se intră și nu se iese,
se există, “contemporan” cu Dumnezeu.

suntem o clipă a timpului
peste care ochiul lui lăcrimează.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website