După răstignirea lui Hristos
a urmat un sabat în care
poporul s-a odihnit și, ca de obicei,
și-a urmat ritualul de-a se sfinți
uitând că tocmai L-a ucis
pe cel ce venise de sus.

A uitat că a strigat la Pilat:
“răstignește-L”, pe El, pe nevinovat,
“fă-ți treaba! și dă-ni-l în schimb pe Baraba”!

A uitat că țara s-a întunecat,
pământul s-a cutremurat,
pietrele s-au despicat,
morți au înviat și s-au arătat
în cetate călcând peste moarte.

În Templu s-a sfâșiat catapeteasma
de sus până jos să intre în cer
și-n altare Mesia, Hristos.

Dar el, poporul ales, s-a odihnit,
preoții nu au văzut că au orbit,
bucurându-se că au răstignit
pe cel neprihănit,
apoi se pregătesc
să intre în lume, lumesc.

Până și ucenicii s-au ascuns ca aricii,
I-au uitat promisiunea,
nu așteptau minunea,
au uitat ce scriau psalmii,
Isaia, Ieremia, că, înviind Mesia
urma să se împlinească profeția.

Inima lui Petru, după trădare,
tânja după iertare,
așa cum tânjesc inimile noastre
după împăcare cu Domnul
prin jertfa de Paște.

Doar Fiul lui Dumnezeu a coborât
în sabat în mormânt, nu să Se odihnească
ci să ne mântuiască,
omorând moartea să dea viață veșnică.

A rămas în sabat fără grai,
l-a dus pe tâlhar către rai,
apoi s-a întors cu toată puterea
să aducă în lume, de Paști, învierea.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website