Viața ne ocupă ca pe o gară,
apoi își descarcă mărfurile
pe toate peroanele aglomerându-ne;

nu ne-ar da nici măcar răgaz
să ne tragem sufletul,
ba, chiar ea, ni-l trage, ca pe o soartă,
îl târăște undeva la o margine,
pe o linie moartă.

Viața ne ocupă mintea cu amăgiri deșarte,
o împânzește cu capcane
în fiecare intersecție
cu schimbări de direcție,
până-i devine roabă, oarbă și oloagă.

Viața ne ocupă cu moarte în fiecare zi,
în fiecare clipă ne taie din aripă
să nu ne luăm zborul către
cealaltă viață, pentru care
Ziditorul s-a născut în om,
s-a crucificat, a murit,
și a treia zi a înviat.

El a venit să ne scape de ocupație,
din întuneric și robie
mutându-ne ființa pustie
în veșnicia din viața cea vie.

Suntem noi acasă?
Suntem rătăciți și zdrobiți
când bate la ușă să intre la cină
cu noi muritorii ocupați și robiți,
făcându-ne liberi în El
prin sânge jertfit și prin Miel?

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website