Mă doare trupul lumii care zace în păcat,
în așternuturi neschimbate,
nespălate, cu inimi nebotezate,
bolnavă lume pe patul de moarte;

Bolnavă lume, ea, de ea însăși
la căpătâi cu întuneric;
mă doare mintea ei rătăcită,
inima-i de piatră și nepocăită,
mi-e milă de carnea ei de lut și țărână,
de vorba-i răgușită și păgână.

Mă tulbură delirul și visele-i deșarte
privirile-i reci și gândurile-i sparte,
bolborosirile ei despre bogății
deșerturile sterpe, pustiile pustii.

Mă dor visele ei de mărire,
văduvia ei din despărțire,
spasmele în care se zbate,
cuvintele ei înghețate.

Aș vrea s-o hrănesc cu lumină
să nu mai înghită morfină,
să nu se îneace-n pelin
o vindec la cină cu pâine și vin.

Da! Lumea bolnavă mai doarme,
urmează trezirea cu goarne;
s-a dat o poruncă la toți:
“Să-nceapă-nvierea din morți”!

Cohorte de îngeri suspină
și fac peste lume lumină.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website