Și munții plâng, nu-i așa?
Plâng cu lacrimi reci;
Zemuind din ochiul de sub stâncă
Povestesc pietrelor de pe firul văii
Cum că și munții au inimă,
O inimă de aur.

Și munții plâng, plâng după câmpii;
Oricât își doresc, niciodată nu se întâlnesc;
Dar se întâlnesc: lacrima izvorului
Cu așternutul câmpiei din inima dorului.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website