Credeam că mă rog dar eu numai vorbeam,
Mintea mea cunoștea cuvintele
Gura mea le rostea,
Picioarele îngenuncheau
Și mâinile mele se împreunau.

De multe ori în cămăruța mea,
Alteori în mijlocul oamenilor
Și împreună cu ei,
Cu voce șoptită și cu voce tare,
Dimineața și seara sau peste zi.

Și mă auzeam ce spun
Și auzeam ce gândesc
De fiecare dată,
Da, credeam că mă rog
Dar eu numai vorbeam.

Când mi-ai atins inima, Doamne,
Ai trimis-o și pe ea la rugăciune;
Abia atunci am început să vorbesc cu Tine;
Nici nu-mi mai trebuiau cuvinte
Pentru că nu mă săturam să Te ascult.

Am înțeles atunci că rugăciunea
Nu înseamnă cuvinte
Ci așezarea inimii la picioarele lui Dumnezeu
Care vorbește prin atingeri de inimi.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website