În vremea ce rea, și nu în cea bună
Ai scos din furtună Tu inima
mea.
Când plouă și tună
Pui pace în ea!

În vremea căderii trimite-Ți străjerii
Să sune din goarnă, să nu mă adoarmă
Pământul tăcerii
Pe patul de armă.
În jarul nestins, Tu mâna-ai întins
Văzând cum mă fură vrășmașul, cu ură,
Când focul ma-nvins
Cu arsură.

M-ai dus în Betel, sădindu-mă-n El
Și-ai dat la pierit păcatul plătit
Cu sânge de Miel,
Spre-a fi izbăvit.

Tu faci mântuite vieți pârjolite,
Pe om îl cununi hrănind rugăciuni
Cu pite-nmulțite
În foc de minuni.

Cu “trâmbiți” de îngeri, sub crucea de frângeri
Suna-vei odată și încă odată…
În valea de plângeri
Păcatul se iartă.

Se varsă iertare în ziua cea mare:
La margini de vreme porunci o să-i cheme
Pe oameni trupești în trupuri cerești;
Isus o să iasă
Să-Și ducă mireasa la masă.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website