Când sărută buzele se clatină frunzele
Când mângâie “mânurile” ne colindă gândurile
Se spală cerul pe față și zăpezile îngheață
Dar la piept de-mbrățișare este binecuvântare.

Într-o lacrimă fierbinte sufletele pun cuvinte
Iar prin vorbele șoptite se fac inimi auzite;
Pe aripă de zefir, tu respiri și eu respir
Vorba blândă și cea bună pun zăgazuri în furtună.

Omul care s-a născut are doar un început
Cei născuți din nou sunt vii și în drum spre veșnicii
Iar de la potop încoace iese omul din găoace
Când în cerc de curcubeu îi vorbește Dumnezeu.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website