“Ce faci acolo, omule?”
întreabă Dumnezeu
“Îmi cioplesc inima spre a-i da
o formă de altă inimă” am răspuns eu, omul.
“Dar ce s-a întâmplat cu inima ta, omule”?

O! Doamne, s-a deformat,
se tot întristează, nu are bucurii
și nu visează; caută plăceri,
caută căutări, e din ce în ce
mai de piatră, nu iartă, nu iubește
se rătăcește de nu mai știu
unde s-o caut, de unde s-o adun,
uneori e gheață, alteori e fum;

plânge înfundat, obosește,
și mai ales nu ascultă și nu mai vorbește;
umblă desculță, se amăgește singură
se-adapă cu lacrimi din lingură

uneori nu o recunosc, și
nu mă recunoaște, nu mai stă în piept,
mi se pune ca junghiul în spate
și… nu o aud dacă bate;
fă cu ea, Doamne, ceva Tu! știu că știi
fiindcă eu nu mai pot a ciopli”

“Fiule” -mi-a spus El-
“dă-Mi inima de piatră și-ți voi da o inimă de carne,
ba, mai mult, voi turna peste ea
sânge din sângele Fiului Meu,
o voi curăța și în ziua aceea,
inima ta va fi și inima Mea
iar tu vei învia”

după ultimele Lui cuvinte
din inima de piatră a țâșnit
prin labirinte apă,
ca niște lacrimi, care sapă
tot mai fierbinte
în peșteri de suflet și minte.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website