Genunchii ne-ndoiți în rugăciune
Nu au ce spune,
Decât despre-alergări deșarte
Prin pulberea vieții către moarte

Iar mâinile ne-mpreunate,
Cerând iertare de păcate,
Nu-s mâini curate,
Ființele care le poartă nu sunt iertate

Acele buze care tac și nu se roagă
Nimic nu spun, orice-ar rosti,
Oricât de mult s-ar istovi,
O viață-ntreagă

Ochii ce nu au plâns nicicând
Privind la cer după smerire
Oceane vor umplea plângând
Că n-au văzut pe Dumnezeu
Chemând pe om la mântuire

O! inimă nedespietrită
Râvnind comori peste comori,
De apăsări mereu robită
Și rătăcită în strâmtori
Ajungi să mori nefericită

Și ce-ai făcut cu veșnicia?
O dai ca și Esau pe linte?
Aruncă-ți omule mumia,
Și lasă lumea care minte
Trecând Calvarul spre Mesia!

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website