CALEA APELOR

Am pus marea să se descalțe la mal
și râurile au bătătorit drumurile spre munte
ploile au descusut cerul cu ace de fulgere
pentru ca zăpezile să mai sărbătoreacă
iernile cu torturi albe

izvoarele mai sfredelesc stâncile
după cercei de sete
iar fântânile pun la rece stropii de lacrimi
chiar sub ochii copți ai stelelor polare

doar butucul de viță de vie
mai transformă la nuntă apele în vin
pe masa la care Mirele o să “vie”
să facă din ape un cer nou, senin

radăcinile mai scormonesc silențios
după mărgelele boabelor de rouă
și, ca un potop, sângele lui Hristos
îneacă lumea veche cu o lume nouă.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website