M-ai umplut cu braţele tale
Golindu-mă apoi la plecare;
Mi-ai trecut inima prin furnale
Şi munţii mi i-ai prăvălit într-o vale

Mi-ai adus universal şi cerul acasă
Şi tot universul mi-l torni în neant;
Mi-ai tălmăcit o lume de toţi ne-nţeleasă
Apoi mi-ai furat cel mai scump briliant

Cărarea ce încă atârnă de-un fir
Şi mucul speranţei scăpat de sub scrum
În silnice munci îşi fac cimitir,
Pământul din gropi îl macină-n drum…
………………………………………………………
La capătul lui, furnale, coc fum…

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website