PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU

Nimic nu există fără Dumnezeu;
El a creat toate lucrurile,
prin puterea cuvântului Său,
cele văzute și cele nevăzute,
cerurile și oștirilor lui,
pământul, cu tot ce este pe el.

Nimic nu se poate fără Dumnezeu;
El are toată puterea și toată slava,
de aceea I se cuvine toată gloria
și toată adorarea, închinarea și mărirea.

Pe cei ce s-au răzvrătit i-a smerit,
pe cei care L-au părăsit
i-a lăsat în rătăcirea minții lor blestemate,
pe cei ce au păcătuit i-a iertat
atunci când s-au pocăit de nelegiuirea lor.

În zadar se întărâtă și se frământă popoarele;
dă în clocot o lume rătăcită și fără minte;
își sapă groapa și cade în ea,
se zbate între credință și tăgadă,
a uitat să se oprească să se roage
și să se smerească.

Seamănă vânt și culege furtună,
vorbește de pace și pace nu e,
piere din lipsă de cunoștință
și nimănui nu-i pasă,
pentru că nu crede în Cel ce este,
Cel ce era,Cel ce vine, Cel Atotputernic.

În ultima zi de perfectă creație,
din coasta lui Adam,
Dumnezeu a făurit acea făptură
numită femeie;
după acea minunată zi de grație
omul respiră inspirație.

« Postari mai noi