Pendulul dintre Steaua Polară și Luceafăr
trezește stelele din paturi scobite
să măture cu nuielele
drumul de meteoriți și meteorite.

Troieniți într-un capăt de cer,
în fiecare dimineață, ard în ei
dor de scântei,
din colțuri de țară străină,
atâta cât pulsează o viață
în dâra îmbăiată de lumină.

Nu-i cerul un nor în care se urcă
Pe scară de ploi, pe scară de paie,
În care s-aduni sub coarne de furcă
Grămadă de stele uscate, în claie.

Nu-i cerul făcut să fie privit
În treacăt, grăbit, cu geană furișă;
L-a-ntins Dumnezeu spre-a fi pregătit
S-aștepte pe iș, s-aștepte pe ișă.

Iar drumul pe care încep a se duce
Se ține curat, pe stâlpi de sfințire;
Începe de jos, la dealul cu cruce,
Și numele lui se cheamă iubire

Suntem datori în viață cu o moarte
Pământului îi datorăm pământ,
Străinătăție așteaptă pașapoarte,
Cuvântului îi datorăm cuvânt.

Le datorăm confraților iubire,
Dușmanilor le datorăm iertare
Căci s-a-ndurat Cel Sfânt cu nemurire
De omul smuls din inimi de vâltoare.

Nu datorăm nimica firii pământești,
Păcatului i s-a plătit prin cruce,
A fost chemat de vocile cerești
În nemurire omul să se urce.

Cei ce nu dorm când se trimit chemări,
Aceia ce veghează ne-ncetat
Sunt așteptați în cer, cu-mbrățișări,
Și așezați la mese de-mpărați.

V-ați îmbrăcat în ceea ce sunteți,
Nimic cu mai puțin și cu nimic mai mult,
Rămâneți în credință când traversați vieți
Căci, veacul viitor trecutu-s-a demult.

V-ați îmbrăcat întotdeauna-n voi
Până când coaja lutului v-a ros
Dar nașteți-vă vremurilor noi
Și vă-mbrăcați cu totul în Hristos!

Vă îmbrăcați cu lacrimi la plecare
Iar la întoarceri cu îmbrățișări,
Pământul se îmbracă de la soare
Doar Domnul ne îmbracă-n încercări.

Nu închisorile ne sunt gratiile
Ci gratiile neștiinței ne sunt închisorile.
Din ele se iese doar pe ușa deschisă în cruce;
Dincolo așteaptă adevărul care ne face liberi.

Ni-i dată viața cu chirie, pentru o vreme,
Apoi, după marea răscumpărare,
Devenim proprietari, împreună cu Hristos,
Pentru totdeauna.

Nu avem niciun drept de a o vinde
Ci chemarea de-a o păstra curată,
Așa încât inima să bată
Nu roabă păcatului
Ci, împreună și deodată cu inima Lui.

Dacă oamenii ar vorbi numai atunci
când au ceva a spune,
ar fi atâtea tăceri și liniște în lume,
ca un susur blând s-ar auzi
curgeri de rugăciune.

Dacă oamenii ar vorbi numai atunci
când au ceva a spune,
ar fi atâtea tăceri și liniște în lume,
ca un susur blând s-ar auzi un râu
în care ar curge rugăciune.

Munții și-au întors vârfurile-n jos,
În asalt de valuri mările s-au stors
Trimisu-și-a râul apele-ndărăt,
Iscodind izvoare până sub omăt.

S-au silit ghețarii munții a-i răci
Și-au chemat oceanul spre a-i prădui.
Dar va prinde stânca dor de înălțare
Arzând prădătorii în foc de prădare.

Răniții din războaiele promise
Încă așteaptă schimbarea gărzii între popoare
Și să-și deschidă spitalele secțiile noi, de onoare,
Când se trag salvele pentru eroi, la înmormântare.

Postari mai vechi »