Aş vrea s-adorm în patul ţării
Nu în palatele străine,
Să mă-nvelesc cu valul mării
Şi să trag munţii către mine

Pădurile să mă trezească
Cu corul lor de păsărele
Iar lângă casă-aş vrea să-mi crească
Copacul încărcat cu stele

Aş vrea să coc din nou la soare
În spice pîinea aburindă,
Să mai alerg pe prispa casei
Şi să mă răcoresc în tindă

Mi-e dor să-mi vină musafirii,
Să lăcrimez atunci când pleacă,
Mi-e dor să ardă trandafirii
De dragoste, măcar oleacă

Aş vrea izvoarele de munte
Să cânte-n versuri de cascade,
Să pască turmele cornute
Sub ocrotirea unui bade

Aş vrea să mă trzesc cântând
În casa sufletului meu
Şi să mă prăbuşesc plângând
Că am visat cu Dumnezeu.

Să se scoată din Dex
forma de plural
pentru cuvântul “adevăr”
şi să rămână defectiv de plural
ori,
la plural
să capete forma de
minciună sau minciuni,
pentru că
adevărul nu poate fi
decât unul!

Pentru că trunchiul copacului
era găunos,
ramurile au crescut
direct pe rădăcini
şi au prins nişte forme târâtoare
peste pământ

când au rodit
a început ospăţul şerpilor
cu fructe şi ţărână.

Aşa cum oamenii
nu pot supravieţui
în sălbăticie,
animalele sălbatice
nu pot trăi printre oameni,
afară numai
de cele
care se înhăitează
cu ei.

Doar călătoria printre stânci
în pustii
mai schimbă inimile de piatră
în pietre vii.

Singurul obstacol
între tine şi Cer
este pământul,
acea ţărână
din care eşti făcut,
turnată-n forma ei de lut,
peste o inimă
de piatră
în care
se mai poate ciopli
carne.

Demoni cu gheare lungi, ca de nuiele,
Cu brâul focului din iad încinşi
Mai scormonesc în ceruri, printre stele,
După cărbunii iadului aprinşi

Mai amăgesc cu falsa lor lumină
Fecioarele cu candele aprinse;
O lume-ntreagă-n ţăndări se dezbină
Cât nu se lasă de Hristos cuprinse.

Dacă aş avea o mie de inimi
le-aş dărui lui Dumnezeu
pentru că ştiu
că mi le-ar da înapoi
umplute cu Duhul Sfânt
şi viaţă veşnică.

Mă declar dependent în întreg
de Hristos
pentru că
atunci când eram uscat
m-a altoit
şi-am înverzit,

pentru că a zis
când muream:
– Lasă-Mă să mor în locul tău,
tu te du
în locul de unde vin Eu
şi unde nu se moare!

Alege-voi să nu aleg nimic
Din lumea ce îmi este inamic;
Mai bine iau eternităţi de Cer
În locul diamantelor ce pier

Alege-voi lumina-nvingătoare
Nu întunericul fără hotare
Şi mai aleg să beau din apa vie
Nu risipirea vieţii în pustie

Şi voi alege pâinea ce se frânge,
Smerenia care păcatu-şi plânge,
Iertarea celui care mi-a greşit,
Aleg să dau fără să cer nimic.

Orice ispită-ar vrea să mă apuce
Aleg cărarea paşilor spre cruce,
Aleg să merg după Păstorul meu
Căci ştiu că El e singur Dumnezeu

Chiar de-aş intra cu totul în noroi
Alege-voi să nu dau înapoi
Căci mă aşteaptă ziua izbăvirii
Şi Cel care a scris tabla iubirii.

Postari mai vechi »