Am văzut cum noaptea
se încovoaie peste zi
și curcubeul după bolta cerului
și fierul după para focului
și omul după ultimii ani,
dar n-am văzut să se încovoaie
omul care trăiește în picioare,
nici coloana înaltă a lui Brâncuș.

Două inimi bat deodată
și după fiecare bătaie se opresc
pentru acea vreme scurtă
numită veșnicie,
să se asculte
și să-și vorbească
prin pereții subțiri
ai două piepturi.

Suflarea divină așezată în forma de lut
ridică la viață
și așa se naște omul;
cuvântul așezat în inimă
iese din când în când
afară, la aer
și așa se naște poezia

Dacă ar fi după mine
aș face inelele
sub formă de inimă
și aș face sărutul
pecete,
să lase urme
pentru totdeauna
și să nu se poată amesteca
cu nicio altă pecete
decât cu dragostea

Săracă și bogată în același timp
Și Mare Moartă ,încă în Olimp
Și fără rădăcini dar numai rădăcină
Sărmană cerșetoare, prințesă și regină

Întreagă și-n același timp neîntregită
Prădată și căzută în ispită;
Pe drum de mers ‘nainte, întoarsă înapoi
Cu steagul zdrențuit, înveșmântând eroi.

Cu fii rătăcitori în lume pentru-o pâine,
Cu fii risipitori ai zilelor de mâine ,
Cu genii aruncate în coșuri, pe prundiș,
Cu un tezaur dat pe mărunțiș.

Acasă fiind, ai poarta zăvorâtă,
Pe chipul tău angelic ți-ai pus masca urâtă;
Oloagă, cu picioarele legate
Și brațele, în lanț încătușate

La bal, în haine vechi și prea murdare
Cu încălțări de lemn, ca pentru gheare;
Cu aripi de la îngeri dăruite
În zloata dintre cruci încremenite

Vânată în hățiș de vânătoare,
Furată dintre cerbi și căprioare,
Zdrobită în bătăile de palme,
Ne-ndreptățită-n valuri de sudalme.

Cu musafiri când nu mai ești acasă,
Silită să zâmbești fără a fi voiasă,
Silită să alergi, deși ești obosită,
Silită de o silă siluită.

Aruncă-ți vechiturile afară
Și fii din nou ce-ai fost odinioară!
Culege-te de sus, adună-te de jos!
Învie , înviată de Hristos!

În joc de cuvinte invit poezia
la vals,
printre voaluri,
în pași metaforici;
podoabe să-și prindă în păr de mătase,
să calce cum calcă o barcă pe valuri
și inimi de viață
din bobi meteorici
pe mantia vorbei să coase.

Se-ntâmplă ca gerul să curgă din gheață
Se-ntâmpla ca moartea să prindă viață,
Se-nghesuie vieți să moară de vii
În clipa de-o clipă încap veșnicii

Se scurg printre inimi cu forme de stânci
Izvoare și ceruri înalte și-adânci;
Bat gonguri în inimi din inimi absente
Cădem într-o lume de lumi decadente…