Când caii mei
au învăţat să zboare
le-am desfăcut potcoava
de zăbale

Inima mea
începe să suspine
atuncea când o culc
în inimă la tine

Ochii mei
au colorat lumina
atunci când ochii tăi
mi-au curăţat retina

şi inima
-sălbatic de rebelă-
te-aşteaptă-n miez de noapte
în ploaie,
sub umbrelă

Încă aleargă ziua
după noapte
cu gând să o dezbrace
de rochia de stele

înspre amurg
îşi mai vorbesc în şoapte
ceva despre logodnă
şi inele

De ce ai răsărit
dincolo de apus?
În celelalte lumi
cum ai ajuns?

mi-am pregătit
toţi caii albi
să zboare
-din staulul sălbatic-
cu aripi de potcoave
peste jăratic

În bucla fără şir a amăgirii
Se-ntorc rătăcitorii în pustiu;
N-au sărutat în ramura iubirii
Altoiul prins în lutul sângeriu

În pulberea de stele căzătoare
O cale largă duce nicăeri;
Nu s-a aprins lumina arzătoare
În stâlp sau nor de foc, la fel ca ieri

O cale-ngustă către veşnicie
-Ca o lumină pusă-n curcubeu-
S-a îmbrăcat în haină sângerie
Pe crucea dintre lut şi Dumnezeu

Luaţi toţi aminte
la norul de fum
când tot mai în sus se înalţă:
cum Domnul îi pune
un tunet în drum
şi el, ispăşit ,
se descalţă

luaţi toţi aminte:
copacul măreţ
când mândru
în frunze se-mbracă
cum Domnul trimite zăpezi
şi nămeţi
şi ramura verde îi seacă

luaţi toţi aminte
la zbor de condor
înalt,mai înalt decât cerul:
cum vine o vreme-a
cădere din nor
şi cum încercarea
îndoaie şi fierul

luaţi toţi aminte
la omul din lut
când vrea să se urce
prin Babel la cer:
cum Domnul îl pune
la cruce,sub scut,
şi-acolo blestemele pier

S-au ciocnit destinele în noapte
pe un picior de spin ;
au strivit între ele inimi necoapte
pe pământ străin

rătăcesc năfrămate fecioarele
pe drum înfundat;
li s-au copt ostenite picioarele
de mers degerat

năpustesc întregi constelaţii
spre lumânări
aştept înfrigurat inundaţii
cu încercări

se descos dinspre nori ploile
cu bulgări greoi;
s-au amestecat cu stelele, oile…
şi pasc în noroi