Există în om lăcaş pentru Duh

Pe care îl dăm pe cuiburi de draci

Vlăstarii iubirii , din suflet se rup

Şi din dumnezei, ajungem săraci

Există în om sămânţă de-Adam

Căzută-n ispită în Rai

Vlăstarii iubirii alunecă-n ham

Şi omul îşi pierde cuvântul din grai

Se pune în om sămânţă de sus

Şi ară în drum, la răscruce

Prin cuie de sânge, doar Domnul Isus,

Vlăstarii iubirii îi creşte din cruce

Dumnezeu a făcut
frumuseţe în lume
gândindu-se la tine
şi de aceea ţi-a făcut ochi

El a născut
mulţimi de miresme
gândindu-se la tine
şi ţi-a dat miros

A mai făcut
simfonia lumii
şi ţi-a dat urechi
să o asculţi

Dumnezeu a pus
arome în hrană
şi în fructe
şi ţi-a dăruit ţie,
gustul, să te bucuri

Dumnezeu ţi-a dăruit
catifelarea
ca s-o atingi,
despărţindu-te de ea
doar cu aerul

Dumnezeu te-a făcut pe tine
Omule,
şi pentru tine a creat
cerurile
ca să te aştepte

Pribegii asudate
S-au oprit în poieni
Lângă ape sudate
Pe un fel de licheni

Dinlăuntru , pribegii,
Au ieşit la vânat
Vântul verii flămânnd
Ce s-a-ntins la uscat

Pe sub floarea de colţ
Dau să intre pe poartă
Dar e lacătu-nchis
Cu o cheie de soartă

Dau să intre în Rai
Dar n-au inimi curate;
Când să iasă din Iad
Dau de gratii sudate

Am plâns cu lacrima mea
şi am plâns cu lacrima ta
până când ochii ni s-au curăţit
şi lacrimile s-au unit
într-un fel de zefir:
când spre Nadir,
când spre Zenit

doar aşa am regăsit
singura cale de privit a ochilor,
în adâncul fântânilor,
de unde
mai lăcrimau a dor

Urmează-mi prin neaua
pufoasă şi moale
topirea zăpezii
de tălpile goale

să cauţi prin apă
sub formă de paşi
un drum între valuri
şi nori uriaşi

în noapte , păşeşte
alături de vers
pe calea de stele
ce-aduce a mers

în miez de păduri
pe frunze şi umbre
urmează copacii
ce ştiu să mai umble

prin neguri şi ceaţă
prin ploaie şi fum
ascultă chemarea
sub formă de drum

pe stânci când te urci,
ieşind din noroi
urmează cărarea
lăstă de ploi

la margini de mare
când paşii se-ascund
urmează cărarea
făcută de prund

la margini de lume
cu drumuri sfârşite
întreabă speranţa
de căi nemurite

la margini de cer,
pe buze de zori
îmbracă-te-n paşii
făcuţi de viori

la drum de răscruce
atunci când opreşti
voi fi lângă tine,
să nu rătăceşti

Săgeţile ochilor tăi
au ceva din
otrava crinilor
când te ademenesc
cu oceanul
rechinilor

Nişte rătăcitori
au întrebat de condori
despre cărarea
spre zori
…………………………

-“căutaţi, căutaţi!
în bucurii de colinde,
la geamuri de tinde
când se nasc împăraţi „

Ieşind la-ntâlnirea
cu meteoriţi,
de atâta zor,
luna se agaţă
într-un gard de nor

rănită de cioburi,
suferind cumplit,
luceferii tac
şi merg la plivit

Despietrind inimile,
amintirile
şi-au întrebat vecinele
cu ce să se îmbrace
la ceasul fluenţei
de pace…

Nu am privit
rugându-ne în sus
de la ’nălţarea-n cer
a lui Isus…

Nu s-a închis în suflet
încă rana
de când Manole
o zidea pe Ana

Nu s-a arat pământul
un pogon
de când plângea
şi-l săruta, Ion

Ne-am aliat cu uriaşi
şi cu pitici
spre-a ne-mbrăca
în graniţe mai mici

Am dat prea mult
şi n-am cerut nimic
şi-am dat nimicul
pe ceva mai mic…

Am zgâriat mereu
la porţi străine
făcându-ne coloana
de ruşine

Ne-am exilat din noi
şi din cultură
umplându-ne desaga
doar cu ură

Ne-am lepădat
de aurul din munţi,
de-nţelepciunea
celora cărunţi

Ne-am lepădat de cer
şi de pământ,
de doină, de baladă
şi de cânt…

Bicisnici ne-am ales
în fruntea ţării
şi-am apucat
pe drumul emigrării

………………………………
Putem întoarce
drumul către casă:
cu Biblia în mâini,
prin iarba de sub coasă

Postari mai vechi »