vestitorii primăverii
şi-au trimis rândunelele
la întâlnirea
cu regina albină,
lângă o floare

geloasă pe vârtejul de apă
spre adânc,
tornada,
şi-a făcut un vârtej al ei
către nori

încolţind lângă o
sămânţă de buruieni,
firul de iarbă
se lăsă îmbrăţişat
……………………….
până la sufocare

ieşind să vadă cum plouă
soarele
număra umbrele stropilor
care cădeau
peste harta ierburilor
pământene

desprinzându-se de om
-pe un timp noros-
umbra ,
s-a întors să-l caute
în vremea cu soare;
găsindu-l la groapă
căuta un altul
de aceeaşi statură…

Cuvântul viu
a suflat peste celelalte cuvinte
şi ele au început
a cuvânta

după ce a fost hăituită de zăpezi,
câmpia,
mângâiată de soare
şi-a scos din garderoba de anotimpuri
rochia verde, cu flori

Când apa de râu
a învârtit invers
roata de la moară,
morarul
nu a ştiut să facă
din făină
bobul de grâu
………………….
şi pâinea s-a făcut
amară

Când soarele a ajuns
la nunta de noapte
am văzut
cum toate rochiile de seară
aveau formă de nuduri
de fecioară

nici naşterea nici moartea
nu sunt paranteza vieţii;
viaţa însăşi
este paranteza eternităţii

Postari mai vechi »