Între lumini și umbre
Încape doar tăcere
Iar între alb și negru
Nu-i loc de mângâiere

Pe puntea care trece
Din dragoste în ură
O inimă se zbate-n
Corsetul de armură

Se clatină ființa
Cea dintre rău și bun
Când nu ești înțelept
Mai poți să fii nebun

Doar între două lacrimi
Încape fericire
Iar între plânsul lor,
Rănire și iubire

Între un el și ea
Nimicul stă, sau totul
Mai jos de rădăcini
Nu se întinde cortul

Între un azi și ieri
Mereu avem restanțe
Doar între azi și mâine
Nădăjduim speranțe

Între tăceri și vorbe
Va dăinui cuvântul
Iar frunzele mai cântă
Cum le șoptește vântul

Între un eu și mine
Încape universal
Iar din penița mea
Mai curge încă versul

A fi sau a nu fi :
Sunt capete de drum
Iar între ele, pulberi,
De raze și de scrum

Între-ale vieții maluri
Se-nvolbură furtuna ;
De-o parte adevărul
De cealaltă, minciuna

Între-ale vieții maluri
Curg ape liniștite
Cât nu te mai robesc
Păcatele-ispite

Va curge apă vie
În albia vieții
………………….
O,Doamne! Tu ne curgi
Spre zorii dimineții

De când ninge
cu zăpadă negră
noaptea se apropie
pe furiş
de miezul zilei

Ciorile
dau năvală
în cuiburile porumbeilor
să fure
creanga de măslin

Urşii polari
hălăduesc
în căutarea
aizbergurilor
nescufundate

Rochiile mireselor
zac
la un loc
cu hainele murdare

În halatele
medicilor
se-chid şi deschid
plicurile puse
acolo
de ” nepoştaşi”

Omul alb
şi omul negru
se opintesc
să împingă
zăpezile
în cerul de
sub ape

Cel mai frumos
vis
al unui vis
este acela,
ca într-o zi,
să se întrupească.

Vânătoarea
căprioarelor speriate
a început
cu puşti automate
cu ogari
şi dulăi
asmuţiţi a ură

Hăitaşii : nişte
trepăduşi

cu sufletele goale,

hăituiți și ei

de animale
Doamne,
vânătoarea
nu se mai termină
nimeni nu ştie
câte căprioare
au murit
şi câte-s rănite

Vânătorii îmbuibaţi,
ameţiţi
de carnagiu
şi vin
bolboresesc
ceva
despre vânătorile
de caprioare
care vin.

În fiecare veşnicie
am făcut
rondul de noapte
între
inimile noastre.
Cât de clar
mi-auzueam
cadenţa paşilor
în armonia
bătăilor
de inimi.

Rătăcitorii
şi-au aprins lampa
cu care
au ieşit
să caute
Soarele.

…şi
dacă am fi
nemuritori
nu i-am
urî oare
pe cei care
ştiu
cum să moară ?

Din lumină şi umbră,
din felurite tăceri,
din mersul în sus
al copacilor
am plămădit
poezia
de necuvinte

Păcatul a venit
în disperarea
de-a folosi
cuvântul

O picătură
într-un ocean
se aseamănă
cu lacrima
rostogolită sper van.

Picătura care
încape oceanul
e însăşi
izvorul lacrimii.

Universul Pământ
nu este decât
locaţia unde
nu trăim cu chirie
şi material
vocaţia
de-a nu ne descoase
de val

Celălalt univers
este mediul
nedens
etern şi eteric
în care,
în acelaşi sens
dăinuieşte,
sufletul,
purificat si sferic

Postari mai vechi »