Vorbind tăcerii
Învăț să-ascult
Când pruncul serii
Se roagă mult

Tăcând vorbirii,
O-nțelepciune
Aduce mirii
La rugăciune

Urcând Golgota
Te urci la cer
Și vezi că omul
Nu e apter

Nu-i fără aripi
Nu-i făra vis,
Se-ntoace-acasă
În Paradis.

Uneori suntem atât de murdari
Încât
Dumnezeu ne cioplește
și dacă sângerăm
și facem frisoane
El ne înfășoară rănile
în fâșii de sânge
cu piroane,
ba, mai mult:
ne va învia,
dar nu la viața noastră
ci,
la viața Sa.

Sărutul lui Iuda
ia forma de rană
a suliței
înfipte în coastă,
cu care se aseamămă
ca două picături
de sânge.

Rostul meu,
rostul tau pe pamânt
este
de a ne altoi
în Cuvânt
prin rănile făcute de piroane

Oprește-ți mâna,
Nu mai fura!
Ajunge Eva
A n-asculta

În arcă urcă!
E loc destul
Lasă pământul
A fi sătul!

Lasă toiagu
Să taie-n mare!
Nu te întoarce
Din încercare!

Te du cu Moise
Sus, pe Sinai!
Și ia porunca
Să mergi in Rai

Ieși din Sodoma!
Nu te uita
Care-i prăpădul
Din urma ta!

Treci Iordanul,
Nu tece-nnot!
Este cărare
După Chivot!

În Ierihon
Intră strigând
Aplecând ziduri
Către pământ!

Urcă la cruce
Îngenunchiat!
Întră în cer!
E descuiat.

M-am îndrăgostit de Cristos
pe de rost.
Cum aș putea
iubi pe altcineva
când, tocmai El,
mi-a dat dragostea?
… Afară numai
de semenii mei
pe care El Însuși
i-a numit
dumnezei

Pe buza de hotar dintre lumini și umbre
Dau demonii vopsiți să se preumble;
Pândari adăpostiți de amăgire
Toarnă-ntuneric peste om, în fire

Ademenesc cu porțile deschise
Vise furate din nădejdi de vise,
Aprind cu ruguri false în cetate
Înimi pierdute-n inimi necurate

Coboară foc din cer, în artificii,
Momind pe om cu pofte și cu vicii,
Mai fac minuni citind un acatist
Primind poruncile lui Anticrist

Pun cruci cu-amenințări de răstignire,
Fură miresele de lângă mire,
În fața cetelor lui Ghedeon
Adună oștile-n Armaghedon

Se pregătește ziua să-nnopteze,
Pândarii fac de rond pe metereze,
Se face smoală-n noaptea-ntunecoasă…
Curge un râu de foc și de pucioasă…

Aproape de lume,
departe de Dumnezeu.

bogății pe pământ ,
deșertul în cer.

nesemănat aici,
neîncolțit acolo.

și toate însumate
nu pot da decât
nimicul
sau tot.

După ce Dumnezeu
l-a făcut pe om din lut,
lutul a început să umble,
apoi să șchiopăteze
prin groapa
din care a fost scos.

Lumina nu vine în suflet
dacă poarta
nu are formă
de cruce.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »