Să iubim ce-a rămas de iubit
De la minus la plus infinit,
Să iubim pân’ la cer și ‘napoi
Și apoi să ne-ntoarcem la noi.

Să-i iubim pe acei ce-s aproape
Înfocați sau cu setea de ape,
Să-i iubim pe acei ce-s departe
Căci iubirea nimic n-o desparte.

Nu-i nimica mai pur și sublim
Ca iubirea pe care-o iubim,
Tot ce-am fost, tot ce sunt și voi fi
S-a-ntrupat învățând a iubi
Iar credința de-a fi-n nemurire
Ne-a lăsat-o Hristosul-Iubire.

Cât suntem de un trup mărginiți
Nu cumva să îl dăm pe arginți,
Căci argintul și auru-s lavă,
Noi tânjim după trupul de slavă.

Da, suntem o sfințită făptură,
Despărțiți de atingeri de ură,
Căci iubim și suntem și am fost
Altoiți și zidiți în Hristos.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website