Vorbește, Doamne, robul tău ascultă
Când ninge cu o lume-atât de multă
Și troienești cu inimi înghețate
Pământuri sufocate de păcate.

Vorbește, Doamne să audă surzii
Când înțelepți au devenit absurzii,
Când trejii lumii cad în adormire
Și clopotele bat în cimitire.

Vorbește, ca limbuții s-amuțească,
În limbă sfântă și dumnezeiască
Adu la adevărul Tău zidirea
Și să vibreze-n pieptul ei iubirea.

Vorbește zidului de întuneric
Cât încă e pământu-ntreg și sferic,
Cuvântul să ne umple de putere,
Pe morți să îi aducă la-nviere!

Vorbește Doamne ca în prima zi
Când porunceai luminii de a fi,
Apoi ai arcuito-n curcubeu…
Mi-e sete de cuvânt de Dumnezeu.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website