PAGINI
Categorii
- Crestine (1,445)
- Poezie (2,146)
- Poezie de dragoste (102)
Ultimele poezii postate
- ÎNTRE IESLE ȘI COLIND
- IARNĂ-NEIARNĂ
- ÎNTRE ZÂMBET ȘI BUZE
- CULOARE DE SUFLET
- APĂSARE
- VIBRAȚIA INIMII
- FANTĂ
- PE VÂRFURI DE MIJLOC DE NOAPTE
- E VREMEA SĂRBĂTORII
- LA CE FOLOS?
Ultimele comentarii
Informatii blog
După clișeul apelor
oceanele nu ar trebui să înghețe
ci să dea povețe de navigație
vapoarelor, până la destinație.
După clișeul păsărilor
aripile nu-s altceva decât visul de a zbura,
și biruința neputinței;
atunci cerul devine pământul făgăduinței.
După clișeul copacilor
oamenii ar trebui să-și acopere
goliciunea cu frunze
după clișeul străbunilor lor,
Adam și Eva.
După clișeul apelor
stările lor de agregare sunt:
curgătoare, stătătoare și boabe de ploi;
lacrimile sunt ploile din noi.
După clișeul iernilor
zăpezile își iau vacanța de vară
pe plajele din emisfera polară
dar nu uită să se întoarcă
fuiorul de nori să îl toarcă.
După clișeul florilor
visul lor de-a înflori
este acela de-a semăna cu oamenii
care răspândesc miros de Hristos.
După clișeul șoaptelor
gândurile sunt șoaptele lor
iar tăcerile sunt așteptările
Cuvântului întrupat, răstignit și înviat.
După clișeul lor, nopțile
deschid cerului porțile,
altminteri, puzderia de stele
nu ar împodobi galaxii cu mărgele.
După clișeul de curgere al anilor
fiecare își așteaptă rândul până la vremea lui,
apoi se împart oamenilor
de pe un fus deșirat în apus.
După clișeul vieții trecătoare
orice ființă este muritoare;
după-nviere nu rămân clișee,
își face cerul brâu din căile lactee.
Clișeul dragostei
cuprinde totul totului tot
căci Dumnezeul nostru este dragoste
iar noi suntem dragostea Lui.
No Comments »
Nici un comentariu existent inca.
RSS feed for comments on this post.