Ni-i dat a viețui printre ciudații ăstei lumi;
unii se cred a fi stăpâni peste vremurile lor
și nu-s decât cumpene de umbre
între un răsărit și un apus de soare.

Alții, vascularizați de sânge otrăvit,
nu încap de semenii lor, pentru că
nu se încap în ei înșiși
de atâta bolnavă infatuare.

Viețuim printre hidre cu chipuri umanoide;
teritoriile lor sunt deja cotropite,
viețile deja ofilite și expirate
în matrițe în termen redus în care s-au pus.

De o parte și de alta a curgerii timpului
vremelnica a săpat în albiile deșertăciunii,
deșertând oasele ciudaților
în valea umbrei morții.

Da. Viețuim printre ciudații ăstei lumi
care se duc și vin val după val;
și, totuși, din loc în loc mai întâlnim
oameni care au luat chipul lui Dumnezeu…

Ei se roagă în duh și în adevăr,
coboară de pe muntele Sinai,
cu legea lui Dumnezeu, să o pună în inimi de carne…
și poate că nu se vor mai naște pe pământ nefilimi.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website