Am uitat să stăm de vorbă cu Dumnezeu,
vorbim între noi vrute și nevrute,
vorbim peste El
și nu Îl ascultăm atunci când El vorbește.

Am uitat că ne-a dăruit cuvinte
din Cuvântul care a fost la început
și noi am făcut din ele pietre
cu care împroșcăm în semenii noștri.

Am uitat că suntem un pumn de lut
și ni se pare că vom veșnici
în ființa asta gânditoare,
ni se pare că stăpânim peste popoare
dar suntem abia sclavii trudei noastre.

Am uitat că uităm și de-aceea plantăm
buruieni și neghină în grădini de lumină;
dar, e-așa dureros: am uitat de Hristos,
dar El încă mai iartă, ne mai bate în poartă…
să ieșim! să-L primim! să-L urmăm! să-L iubim!

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website