Suntem muți pentru că
nu am învățat cum vorbesc lacrimile;
suntem surzi pentru că Dumnezeu vorbește
și noi nu-L ascultăm;
suntem orbi pentru că privim
prin ochii întunericului
și nu prin cei ai luminii;
suntem morți atunci când nu înviem
odată cu Fiul omului.

Suntem bolnavi pentru
că păcatul este însăși boala
și noi ne-am atins de ea;
ne-am rătăcit pentru că
ne-am așezat pe calea largă a celor mulți
și nu pe cea îngustă a celor aleși;
șchiopătăm pentru că nu am îngenuncheat
la izvorul cu ape vii
și am călcat în gropi de înmormântare
în loc să alergăm spre lumină.

Suntem înfometați pentru că
nu am mâncat din pâinea coborâtă din cer,
suferim de sete căci
străbatem deșertul pustiei
și încă tânjim după vinul beției lumii;
sărăcim căci am ales bogățiile pământului
și nu sm ajuns la nunta Fiului de Împărat.

Suntem goi pentru că
ne-am dezgolit în Eden
și de atunci nu contenim să ne rușinăm;
suntem ai nimănui cât nu suntem ai Lui,
suntem pierduți atâta timp
cât nu am ajuns
acolo unde Îl putem vedea pe El, Emanuel.

Rămânem pui de țărână
dacă nu ne naștem din nou;
și, totuși,
câtă vreme trăim nu-i târziu
să vorbim, să auzim, să vedem,
nu-i târziu să iubim,
pentru că El ne-a iubit întâi,
nu-i târziu, cât trăim, să nu mai murim.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website