Ne înfioară teama de-a avea dușmani,
dar, și mai trist, ne-am devenit
noi înșine dușmani
și nu-i chip să ne înțelepțim
pentru că întreaga făptură
ni s-a-mbibat cu ură.

Ne ridicăm unii împotriva altora,
lovim în noi cu pietre de cuvinte,
ne tăiem singuri crăcile de sub picioare
și cădem împreună în aceeași
pucioasă de neputință vâscoasă.

Pentru că mă doare mă rog pentru fiecare
să ceară înțelepciune de la Cel ce o dă
și El o v-a da cu mână largă
căci știe din ce am fost făcuți.

Acum, roagă-te și tu, semenul meu,
roagă-te numai lui Dumnezeu
și vom putea păși pe ape
privind la Cel ce ne întinde mâna
și-atunci vom liniști împreună furtuna.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website