Voi, oamenilor,
vă asemănați cu noi, ploile,
atunci când plângeți;
norii voștri sunt ochii triști
sau, poate, inimile în care
tună și fulgeră furtunile vieții.

Dar după furtună vine vreme bună;
acolo unde ajung ploile și lacrimile
odrăslesc speranțe și natura tresaltă
așa cum tresaltă natura umană.

Cerul, ca și inimile, se înseninează
pentru o vreme, ca mai apoi
să se adune alte rânduri de lacrimi și ploi
pentru că pământul, ca și lutul din noi,
începe să se crape, sau să facă riduri.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website