În orice clipă Dumnezeu ar putea să zică:
“S-a terminat alergarea ta pe pământ,
dă-mi inima ta!”
și ar trebui să i-o dau.

Ar putea să lase bolile să ne încolțească,
să nu mai ude pământul
și el să nu rodească,
ar putea să ne lase cotropiți
de frică și duhurile răutății,
ar putea să nu mai deschidă fereastra dimineții.

Dacă ar vrea, ar putea să ne uite,
să ne renege,
pe rege l-ar putea face cerșetor
și pe mireasă văduvă,
ar putea văduvi păsările de zbor.

Ar putea să nu mai oprească apele la margini de mări,
oceanele să nu le mai înghesuie în căldări;
tuturor jivinelor le poate lua hrana,
pomilor, florile și sângelui, rana.

Ar putea porunci să nu mai răsară soarele,
să sece apele și izvoarele;
pe oameni ar putea să nu-i mai înveleasă
în boltă cerească.

Am văzut pe cer amprente,
semn ca Dumnezeu a sprijinit cerul
să nu se clatine până când va voi El.

Da, ar putea să ne întoarcă spatele,
de nu ne-ar fi iertat nelegiuirile și păcatele…
ar fi putut să ne nimicească…
cine ar putea să-L oprească?

Dar Dumnezeu este dragoste
și nu se va muta niciodată de la noi;
chiar și atunci când L-am părăsit
Și-a trimis la noi Fiul, din cer
și noi, ce am făcut cu El?

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website