Prin văi adânci săpate-n riduri

Vrea omul să dărâme ziduri

Ca printre albii înfundate

Să poată apele să-noate.

Cerul cu stelele de mac

Se clatină ca un copac

Când vin din necuprinse spații

Torente mari de inundații.

Îi însoțesc pe pelerini

Valuri și raze de lumini,

Atunci, prin văile ridate

Curg iarăși apele curate.

Din loc în loc țâșnesc izvoare

Din trunchi de stele căzătoare

Căci mor de sete însetații

Și după ei veni-vor alții.

Mă înfioară la fântâni

Popasul celor fără mâini:

Se-ntind să dea îmbrățișare

Prin mâini din razele de soare.

Și șchiopii toți mă înfioară

Când altora le țin de scară

Să urce, stele să atingă

Ca cerul iarăși să ne ningă.

Și parcă ridurile-adânci

Au devenit creste de stânci

Iar pelerinii vin și vin

Ca îngerii cântând divin.

Suntem acolo, eu și tu;

Am fost chemați și n-am spus nu;

Trimiși, vom merge mai departe

Purtând un steag de libertate.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website