Toamnă, tu nu ești anotimp,
ești femeie îmbrăcată
cu rochii pastelate,
ai părul inelat de vânt
și te încalți cu coajă de pământ.

Dezvelești în noapte
sâni de mere coapte
și te-nvelești cu frunze
peste covor de muze.

Tu, toamnă cu cerceii de alune
în poale-ți apune arcușul pe strune
când stelele se scaldă-n zăvoi,
apoi, despletită, te piepteni cu ploi.

Tu, toamnă poleită cu bănuți
primești în gazdă îngerii desculți
care au strâns în coșuri de nuiele
din prima brumă sâmburi de mărgele.

Cu tine, toamnă, vin la întâlnire
pe pod arcuit de iubire
apoi adasăm la un han…
începe sfârșitul de an.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website