Pentru o vreme sângele și-a oprit curgerea prin vene,
pentru că în om s-au ridicat baraje de tatuaje
și s-au săpat fântâni unor demoni-stăpâni.

Cărările vieții au fost sparte,
ca băncile,
și nu se pot străbate cu bărcile;
de pe versanți sterpi se scurg viituri,
oamenii se ascund în crăpături și păduri.

În creiere nu mai e loc de minți,
îi răstignim pe îngeri și sfinți;
fetițele nu-și leagănă păpușile,
se nchid cu zăbrele inimile și ușile.

Vânturile uscate poartă în spate
deșerturi și dune crăpate;
hambarele sparte n-au talger cu rații
și nici n-au făcut pe cord operații.

În amonte de inimă și în aval
nicio tresărire ori unduire de val;
sângele își poartă globulele pe jos, însetat,
până se adapă din sângele lui Hristos crucificat.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website