O! Doamne,
oare nu cumva greșim ceva
atunci când ne rugăm?

În loc de-a-Ți mulțumi de toate,
în sprijin pe genunchi și coate,
prea ne grăbim a-Ți cere,
parcă plăceri, parcă avere,
parcă acele lucruri care
nu au valoare.

Da, ne grăbim și repede ne isprăvim
ceea ce credem că i se spune, rugăciune.

Am adormit în Ghetsimani când Te rugai,
făcându-ne din mucegai
cărări spre rai
și din suspine, nu doar un mâine,
ci ne-ai mutat pe toți și toate
în timpuri de eternitate.

Poate, la ruga de pe munte
n-au fost mulțimile să-asculte
cum le vorbește Dumnezeu
și poate nu am fost nici eu.

Când ne vorbeai de Tatăl nostru
noi nu-ncepusem încă postu’
de hrana lumii otrăvită
iar inima era strivită.

O! Doamne, nu cumva greșim
că nu iubim
așa cum ne înveți iubirea
cu care ai cuprins
sub cruce omenirea?

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website