PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Călcâd cu teamă crengi uscate
Și peste frunze ruginite
Parcă citim ca într-o carte
A ăstei lumi prea obosite.

Umblând prin prospături de rouă,
Sub tălpi cu ierburi crude, verzi,
Sorbim nectarul pe din două
Prin axul zilei în amiezi.

Pășim din stea în stea păziți
De căi lactee și pleiade
De trâmbița din cer treziți,
Intrăm pe poarta cu arcade.

Din loc în loc focuri aprinse
Și stâlpi de nori aprinși și ei
Topesc pustiurile-ntinse
Cu drum spre falșii dumnezei.

Și luminează ne-ncetat
Din zi în zi și an de an
Sufletul celor ce-au umblat
Pe drumul către Canaan.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment