Se decojește lumea de scoarța ei crăpată,
Au năpădit-o carii și ușa-i e stricată,
Orbecăind prin șanțuri pare a fi drogată,
E dezgolită toată cum n-a fost niciodată.

Răzorul dintre ea și hăul care-o pierde
Se umple de-ntuneric și nici măcar nu vede;
Asediată-n noapte de duhuri necurate
În loc de fructe coapte rodește doar păcate.

Și-a lepădat copii și nu are urmași
A înfiat iar demoni făcânduși-i ostași;
Și-a izgonit prorocii și sfinții anonimi,
Îi trag zăvorul porții un neam de Nefilimi.

E oarbă și nu știe, e surdă și nu crede,
Se laudă că umblă, aude și că vede;
Te împresoară, lume, fiii deșerăciunii
Și nu mai ai nici nume căci te conduc nebunii.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website