PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Vorbesc cuvintele în locul nostru
Ascunse toate după gardul lor,
Cât nu vestesc smerenia și postu’,
Precum răniții, umblă-ntr-un picior.

Buluc se-adună toate la taclale
Rozând din timp pierdut și măsurat,
Adună roșcove uscate-n poale
Și nu ies primăvara la arat.

Se calcă unul pe-altul în picioare
Iar printre ele se aud sudalme,
În patul lor miroase a sudoare,
A ciondrăneli și lovituri de palme.

Cioplesc de zor, ascunse în iatac,
Și așchiile se desprind a pleavă,
Prea ascuțite arme de atac
Muiate cu ogiva în otravă.

Bolborosesc cuvintele tăciuni
Și trăncăne în morile stricate
Fiindcă-au uitat să spună rugăciuni
Curvind în bâlciurile desfrânate.

Și totuși, din sămânța de Cuvânt
A odrăslit cuvânt nemuritor;
S-a întrupat și pentru om S-a frânt,
Mi-e dor de Tine, Doamne, tare dor.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment