Există o școală a vieții,
dar viața nu merge la ea;

Absențele ei fals motivate
îi pun poverile-n spate,
rămâne mereu corigentă,
rămâne de tot repetentă.

Într-o bună zi, spășită și smerită
și-a luat inima de țărână în mână
și la ora cu disecții, de anatomie,
se plânge c-a făcut septicemie.

Vinovată, bolnavă și beată
se spovedește cu vorbă înceată:
“Bunule Învățător, eu simt că mor;
rostește spre mine un nume
și fă-mă în tot și în toate
o altă lume”.

Atunci, Învățătorul îi schimbă
și minte și cordul și limbă
și cuget și văz și auz
și-o pune să ardă pe rug;
apoi, pe un deal de iertare,
din sângele Său îi dă vindecare.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website