Niște slove vechi,
în haine ponosite,
rostesc ceva despre patrie,
despre eroi, despre nație,
despre dreptate și adevăr
despre țăran și plugar;

arată către fruntarii
și veghetorii lor,
bàrem că aproape le-am pierdut;
oare ne “trebe” tălmaci
să pricepem unde am ajuns
și cât am tăcut?

eu cred că în lumea asta pestriță
ar trebui să scriem din nou cu toc și peniță,
cu cerneală școlară, din călimară,
la lumină de lampă, lângă soba cu jar,
slovele uitate din abecedar.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website