PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Ne pierdem țara la jocul de zaruri,
devenim niște străini tocmai în ea,
în cea care ne aparținea pe de-a întregul,
și e pe cale să ajungă o colonie,
dacă nu ne trezim.

Se vinde cu noi cu tot;
vom deveni mâna de lucru ieftină
(cum deja am ajuns)
pentru șleata de vânzători
dacă nu ne trezim;
ne confiscă pruncii și aurul,
doar sufletul nu ne pot confisca,
în el e ultimul refugiu.

Vor vinde până și pământul pe care
ne-am așezat monumentele eroilor,
până și cimitirele soldaților necunoscuți,
până și steagul rămas dungat
de sânge vărsat.

Vom întinde mâna să cerșim
( deja o facem)
ceea ce ne aparține dar nu-i al nostru,
ceea ce risipim cu incredibilă nepăsare,
dacă nu ne trezim.

Încă nu știm cât de jos putem să ajungem;
există un jos mai jos decât josul,
acolo unde nu mai e nimic,
nici măcar demnitatea,
dacă nu ne trezim.

Eu știu că nu mă credeți,
dar ne pierdem țara,
pentru că, cei mai mulți,
ne complacem să facem
mai puțin decât nimic;
fie că mă credeți, fie că nu,
dacă nu ne trezim,
ne pierdem țara și
nu o vom mai găsi niciodată.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment